Exotismul numelui țării se reflecta ca într-o oglindă în comportamentul oamenilor care-o locuiesc. Iar ca să vă dați seama despre ce vorbesc am să vă dau câteva exemple succinte:
1. Deși sunt la curent cu cele mai noi descoperii ale științei, de cele mai multe ori aleg să facă lucrurile de-andoaselea. De pildă, ei cunosc totul despre construcția de șosele și metodele corecte de a trasa căi de acces, însă reușesc să se surprindă chiar și pe ei însuși alegând să deseneze o șosea punctată de întreruperi construind-o din loc în loc, în locul unui cordon lin de asfalt de la un capăt la celălalt. Ba mai mult, ei cred cu tărie că și în cazul asfaltului se aplică aceleași legi ca și în cazul apelor curgătoare și aleg să paveze mai întâi ”afluenții” probabil sperând ca asfaltul să conflueze într-o stradă principală, pe care din păcate nu curge decât noroiul.
2. Comunicarea încă se face, dacă se face, pe bază verbală, la fel cum se transmiteau în vremuri străvechi poveștile la gura sobei sau la colț de stradă, asta deși în orice casă și instituție din Wazabanga există un computer conectat la internet de mare viteză.
3. Ce e mai trist este că tot aparatul funcționăresc pare atins de virusul Zika, iar efectele atrofierii materiei cenușii se transformă mai întâi în filozofia de viață ”noi muncim, nu gândim”, urmată mai apoi de mâini puse ostentativ pe creștet, de parcă ar putea lua cu mâna durerea de cap creată în urma acțiunilor nesăbuite. Însă cum prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul, aerul de superioritate afișat cu nonșalanță de acești pigmei înalțați la merele rang de ”împinge foaia” prin cine știe ce oficiu obscur, face ca atmosfera din instituții să fie greu respirabilă. ”Domnule, noi aici muncim!!” se aude atât de des și de arogant încât te întrebi de ce în ciuda faptului că toți muncesc cu atât aplomb, țarii i se potrivește mai degrabă titulatura de Republica Bananieră Wazabanga?!
Cei câțiva locuitori rămași în simțiri au ajuns la concluzia că singura cale de a însănătoși sistemul este să aplice ceea ce-i învață Scriptura, și anume să se roage pentru cei aflați la conducerea ținutului. Și cum nu duc lipsă de cultură, au ales să adapteze versurile unui poet român:
Cum nu vii Tu, oare, Doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
P.S. Orice asemănare cu personaje, locuri și întâmplări reale este pur întâmplătoare.
