duminică, 30 septembrie 2012

OTV

O Tzară Vândută

   Din când în când, printre momentele mele de căutare, de iubire sau de nostalgie, îşi vâră capul urât sentimentul acut de scârbă, însoţit adeseori de deznădejde. Şi asta dacă cumva apuc să zăbovesc puţin pe vreun buletin de ştiri, vreun show monden, sau vreo dezbatere politică televizată. A, era să uit, mi se mai întâmplă şi dacă casc mai atent ochii la vreo ieşire în oraş.
     Acum ceva vreme, am auzit o expresie, pe atunci uşor hazlie. "Otevizarea Romaniei" . Hazul mi-a pierit între timp, peste tot dai de otevişti, din zona presei, trecând prin politic, monden şi până la cetăţenii de rând. Totul este "şoc", "senzaţional", "bombă", totul coboară în can-can, în derizoriu. Câteodată am impresia unei conduceri deliberate a publicului înspre această zonă, pentru o mai uşoară manipulare a acestuia. N-o să comentez vis-a-vis de "privatizarea" Oltchim, ideea e alta: împăraţii romani ofereau poporului pâine şi circ pentru a-i ţine sub control. În România actuală pâinea e tot mai scumpă, aşa că se livrează circ ieftin pe toate căile. Rar câte o oază de normalitate, o emisiune în care can-can-ul să nu fie la preţ, un eveniment care să nu fie o şuşă ieftină.
      Circul este necesar, am impresia pentru a se putea masca tot ceea ce s-a întâmplat cu ţara în ultimii ani. Am ajuns, calculat zic eu, o colonie a Noului Imperiu de Apus, care în nemărginita înţelepciune a constatat că
războiul purtat sub arme nu duce nicăieri aşa că a mutat acest război de cucerire în plan economic. De la revoluţie încoace, programat parcă, s-a făcut tot posibilul ca orice capacitate de producţie sa fie ori distrusă ca "fier vechi", ori subjugată intereselor străine, prin privatizări dubioase. Am ajuns ca, după ce că nu mai producem nimic, să mai şi exportăm materiile prime la pret de dumping, devenind in scurt timp o imensă piaţă de desfacere, iar versurile "Munţii nostri aur poartă, noi umblăm din poartă-n poartă" să fie cu atât mai actuale.
       Ştiţi ce e ciudat? Uitându-mă la emisiunile OTV (nu o fac foarte des, spre sănătatea mea mintală) nu pot sa nu mă întreb văzând atâta lume care dă buluc pe telefoane: Dacă e plină ţara de specialişti cu soluţii şi explicaţii la orice problemă, atunci de ce am ajuns în buza prăpastiei? Săracă ţară bogată...

Update: Un exemplu de "oază"
                         

miercuri, 26 septembrie 2012

DIALOG

- Zboară, i-am zis inimii, du-te odată!
Uite, am frânt lanţul ce te ţinea legată.
Eşti liberă, ai aripi, te-aşteaptă câmpii,
Pe care-nfloresc alte inimi zglobii.

- Ce copil eşti, mi-a zis zâmbind înţelept,
Nu poţi să trăieşti fără inimă-n piept.
Şi chiar fără lanţuri, nu mă pot ridica,
Sunt ţinută la sol, căci sunt plină de EA.

miercuri, 19 septembrie 2012

CE CAUT EU...

În viaţa mea?

     E clar. Criza de la 40 de ani s-a instalat în cazul meu ceva mai devreme. Sute de întrebări îmi bântuie prin cap în ultima vreme, unele retorice, altele la care am găsit răspuns, unele încă rămase pentru mai târziu. Pe cele fără răspuns le las să stea puţin deoparte, să mă pot bucura niţel de răspunsurile găsite deja.
     Am o familie iubitoare? Da, o am şi o simt alături, fie că sunt persoane apropiate geografic sau dimpotrivă aflate peste mări şi ţări. Sunt persoane care mă susţin chiar şi atunci când nu aprobă întru totul ideile mele, oameni care intervin de pe alte continente în sprijinul meu, atunci când consideră că trebuie să o facă.
     Am prieteni? Da, câtă vreme sunt persoane în jurul meu care la primul semn pun mâna pe telefon sau folosesc alt mijloc de comunicare pentru a vedea ce-i cu mine, pentru a-mi oferi un sfat sau pentru a mă încuraja, consider că da, sunt binecuvântat cu prieteni, atât câţi sunt, sunt preţioşi. 
    Am succes? Câştig atât cât să plutesc lejer deasupra greutăţilor şi să-mi permit câte un mic răsfăţ când şi când, poate nu destul, poate mult în comparaţie cu mulţi români. Pe un alt plan am bucuria unui mic succes cu blogul meu (permiteţi-mi să mă umflu puţin în pene), chiar dacă majoritatea cititorilor sunt prieteni sau cunoscuţi ai prietenilor mei. Încă sunt văzut ca "domnul cumsecade" şi încă îmi place asta.
   Neîmpliniri? Sunt şi ele prezente pe listă. Se spune că "acela care are noroc la bani nu are noroc în dragoste", lucru neadevărat în cazul meu, căci nici la loto n-am câştigat, şi nici nu mi-am găsit încă jumătatea. E adevărat că de partea a doua nu m-am ocupat serios până de curând. Aici am o întrebare rămasă fără răspuns: poate exista un suflet pereche, cu care să poţi comunica aproape telepatic, şi de care să nu te poţi apropia mai mult, de parcă aţi fi despărţiţi de un perete gros de sticlă?
    Acum, dragi prieteni, ce credeţi, mai am vreo şansă sau trebuie să-mi caut un psihiatru bun?

duminică, 16 septembrie 2012

NIŞTE BĂIEŢI

       Articol semipublicitar

       Recunosc, nu am fost şi probabil nici nu voi fi vreodată un ascultător de muzică clasică. Fac parte dintr-o altă eră, rezonez mai degrabă la plânsetul unei chitări electrice mânuită măiastru de un Garry Moore sau un Santana. Ideea de pian clasic şi de violoncel nu îmi provoca nici un fior, nici un interes. Puţinele intersectări ale rock-ului cu simfonicul, sau măiestrele puneri în scenă ale lui Tudor Gheorghe mă ating într-un mod plăcut, însă doar ocazional, fără să devin un fan.
       Rolul asumat de curând de către cineva, acela de deschizător de porţi în viaţa mea, m-a adus în faţa unui nou(pentru mine) tip de muzică, o fuziune a instrumentelor clasice cu muzica modernă, o orchestraţie originală a unor melodii contemporane sau clasice, în care se simte bucuria de a face muzică pentru suflet. Descoperiţi pe Youtube, am văzut în clipurile lor cum trăiesc ei muzica, am vibrat şi eu odată cu acordurile puternice ale pianului şi cu glasul cald al violoncelului. E adevărat că e o muzică de atmosferă, şi că trebuie să ai o anumită stare pentru a o savura pe deplin, însă simt că este de datoria mea să împart cu prietenii această bucurie.
       De aceea, dacă vreţi să ascultaţi o muzică pentru suflet trebuie doar să căutaţi pe Youtube "PianoGuys" şi, zic eu că nu veţi regreta. De asemenea, dacă aveţi şi alte exemple de muzicieni de acest gen, aştept sugestii.


             
©http://thepianoguys.com

CELE DOUĂ CUVINTE

      Ce uşor îţi este, atunci când eşti copil, să rosteşti cele două cuvinte. Nimic nu ţi se pare mai firesc, decât  să spui celor dragi, privindu-i în ochi, fără teamă, simplu: "te iubesc". Normal, sunt ai tăi, îi cunoşti de când ai deschis ochii, au fost mereu lângă tine, cu tine.
     Cât de greu devine mai târziu, mai ales dacă îţi strigi în deşert primul "te iubesc" adolescentin. Ţi se par două cuvinte irosite, pârjolite de arşiţa pustiului, împreună cu o parte din inima ta. Te fereşti mai apoi să le mai pronunţi, chiar dacă inima, bătând din nou înflăcărat, ţi-o cere. Frica de a nu fi rănit ridică o colivie în jurul acestor vorbe, şi ai nevoie de cineva special, care să vină cu cheia şi să le elibereze. Teama e cu atât mai mare cu cât, de foarte multe ori cele două cuvinte sunt folosite prea uşor de către unii, ca un paşaport pentru accesul facil în viaţa ta, în inima ta.
      Însă, când împotriva tuturor temerilor, găseşti în tine puterea de a rosti clar şi răspicat "TE IUBESC!", în acele momente poţi fi sigur, atât tu, cât si destinatarul lor, că ele capătă valoare infinită, şi că trebuie să faceţi totul ca acea valoare să nu se demonetizeze, iar flacăra iubirii să nu se stingă, chiar dacă, cu timpul, mai scade din intensitate.

P.S. Există, îmi veţi spune, o iubire care nu se devalorizează, care nu dispare, şi care nu îţi va fi înşelată niciodată. Este adevărat, însă şi în privinţa ei avem în viaţă momentele noastre, mai lungi sau mai scurte de tăcere, chiar dacă în adâncul sufletului ştim că ea există.

             
© Trupa Taxi

sâmbătă, 15 septembrie 2012

MARTIE



     Din zbaterea tandră a pleoapelor tale, am cules diafane aripi de flutur hoinar şi le-am dat drumul să zboare pe cerul inimii mele.
     Cu roşeaţa aprinsă a buzelor tale, am dat culoare bobocilor de trandafiri ce zac cu seva îngheţată sub zăpadă.
     Din tremurul glasului tău, când spuneai: „să râdem”, deşi aveam lacrimi în ochi, am luat căldură şi am topit zăpada pentru ca să poată răsări primăvara.
     „A iubi e primăvară”, spune Blaga, şi de aceea tu vei fi mereu luna Martie a sufletului meu.


(c)1993 Leucuta Vlad

vineri, 14 septembrie 2012

VĂ MULŢUMESC

      Am pornit acest blog încurajat de prietenii de pe facebook, care păreau interesaţi de ceea ce aveam eu de spus. Am avut privilegiul să fiu înconjurat de oameni inteligenţi, iar unul dintre ei mi-a atras atenţia că materializarea prin scris a gândurilor mele  este o dovadă a unei nevoi de comunicare. Sunt de acord, şi lucrez şi pe direcţia aceasta. Însă, sincer să fiu, nu mă aşteptam la aşa ceva.
     Pentru un tip venit din "tehnic", este surprinzător să vadă că gândurile lui ar putea să stârnească interes. De aceea, să ating peste 500 de vizualizări în mai puţin de trei săptămâni este copleşitor. E adevărat că am fost şi promovat, şi pentru asta trebuie să mulţumesc impresarului meu.
     Aş vrea să vă rog ceva, să mă ajutaţi să înţeleg cine, de unde şi câţi cititori am. În pagina de editare a blogului am acces la o statistică, nu foarte detaliată, însă care m-a pus pe gânduri (vedeţi imaginea, Rusia? Croaţia? Marea Britanie?). Ce vă rog? Pe comentarii, lasaţi fiecare măcar iniţialele şi oraşul în care locuiţi. Mi-ar face placere să-mi cunosc publicul, chiar dacă între voi rămâneţi anonimi, prin nepublicarea de către mine a mesajelor. 
      Mulţumesc.

joi, 13 septembrie 2012

NELEGIUIŢII

     Orice societate, din cele mai vechi timpuri şi pâna astăzi, s-a ghidat după un set de reguli, care să împartă cât mai strict posibil ce este bine de ce este rău, ce trebuie şi ce nu trebuie făcut, astfel încât societatea să trăiască în pace şi să se poată dezvolta.
     Mai întâi verbal, apoi dăltuite în piatră, arse în lut sau scrise pe pergamente şi mai apoi hârtie, aceste reguli, morale în esenţa lor, au căpătat putere de lege în mâna unor conducători luminaţi, capabili să înţeleagă şi să împartă dreptatea, pentru bunul mers al poporului. Mii de ani, omenirea s-a ghidat după lege, fie ea divină sau juridică, evoluând spre ceea ce suntem (sau ar trebui să fim).
       Mă uit în jur şi am impresia că noi românii nu mai facem parte din lumea asta. Parcă ne-a luat Dumnezeu minţile, parcă am fi loviţi de orbire. În ţara asta atât de binecuvântată, am ajuns parcă nişte străini în vizită, ajunşi să se crucească de tot ceea ce se petrece. Legi avem, dar nu-i pasă nimănui de ele. Ori nu se respectă, decât poate de cei "neadaptaţi" realităţii actuale, ori sunt astfel croite încât să poată fi ocolite cu uşurinţă de cei "adaptaţi". Cei care clamează egalitatea în faţa legii, "dar nu pentru căţei", şi care chiar ajunşi eventual de braţul justiţiei (mai degraba datorită unor răzbunări politice), dezvoltă subit boli incurabile, care nu le mai permit să-şi ispăşească pedeapsa.
      Cât despre legile morale, acestea chiar au ajuns bătaia de joc a norodului, care altfel se înghesuie nevoie mare să bată mătănii sau să se închine la moaşte, pentru ca mai apoi să dea năvală la chiolhanele pregătite alături de sfintele lăcaşe, sau să belească ochii la televizor, să vadă ultimele isprăvi ale unor "vedete" promovate în lumina rampei  mai degrabă de scurtimea fustei decât de realizări profesionale. Un norod care a hotărât că e trendy să sărbătorim de Crăciun tăierea porcului, iar de paşte sfântul drob de miel, că lumina adevărată se găseşte la Bamboo, nu în altă parte. E adevărat că aceste lucruri au fost induse şi de comportamentul  clerului, care afişează fără jenă o opulenţă sfidătoare, în contradicţie cu orice declamă în predicile lor. Nu degeaba expresia "fă ce zice popa, nu ce face el".
      Posturile TV promovează din plin nonvaloarea, ţigăneala, chiloţăreala,can-can-ul în numele unui rating iluzoriu. Manelişti cu două clase, vedete semidocte, piţipoance seminude emit fraze cu pretenţii de judecăţi de valoare, urmăriţi cu gura căscată de un public tot mai convins de adevărul spus din vârful buzelor, cu un aer superior.
     O rază de speranţă se iveşte din când în când, la afişarea unor audienţe, în care emisiuni de nişă, cu invitaţi de reală valoare îngroapă efectiv pseudoshow-uri copiate(prost de cele mai multe ori) după formate externe. Profesionişti din diverse domenii, aduşi în faţă de realizatori care mai cred încă în şansa unei deşteptări a spiritelor amorţite, reuşesc să aducă lumina adevărată în casele românilor.
       Tot mai actuale, versurile Scrisorii a treia exprimă acut nevoia instaurării legii, întruchipată de Vlad Ţepeş:     Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
               Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
               Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
               Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

marți, 11 septembrie 2012

IUBITA



      Mi-am găsit iubită! Una mai specială, o "iubită" spirituală. Îmi veţi spune că acum chiar aberez, însă permiteţi-mi să vă explic. Există o femeie în viaţa mea, o femeie care ştie să-mi aţâţe spiritul, să-mi excite ideile, să le dezmierde, să se alinte atât cât să mă stârnească a scrie, chiar să ma ducă în pragul extazului intelectual. Îmi face atât de mult bine, încât mi-e teamă că, trecând la alt nivel al relaţiei aş putea strica totul. Sper doar ca plăcerea simţită să fie reciprocă, să-i fie şi ei tot atât de bine.
      Mulţi bărbaţi ajung să lase totul pentru a fi cu iubita. Nu ştiu ce-mi rezervă viitorul, cert este că dacă ne-am potrivi şi în alte planuri cum ne potrivim acum, ar putea fi femeia vieţii mele.

P.S. Această postare avea ca şi cuvânt principal un alt termen decât iubită. La sugestia impresarului meu, căruia cuvântul îi sună nepotrivit am făcut cuvenitele modificări. Cu ocazia asta vreau să vă propun un concurs: cine ghiceşte care era cuvântul originar primeşte ceva frumos, cu condiţia sa-mi lase la comment adresa de mail. Oricum nu va fi publicată nici o adresă, nici un nume, eventual doar iniţialele câştigătorului.

luni, 10 septembrie 2012

BLUES


BLUES

Înainte de venirea ta
Viaţa a fost un joc
Cu reguli deschise
Depinzând de noroc.

Ai venit şi ai dat sens
Noptatecului clar de lună,
Plânsului de dor,
Mersului pe străzi c-o floare în mână.

Nu te condamn că nu iubeşti
Aceleaşi flori, aceleaşi vise,
Aceleaşi străzi, aceiaşi oameni,
Aceleaşi cântece aprinse.

Dar înainte de-a pleca
Întoarce-ţi faţa către mine
Şi spune-mi doar atât , aş vrea:
Cum pot trăi eu fără tine?

Ce rost mai are viaţa mea?
Cum o să pot să mai trăiesc?
Inima mea-i în mâna ta
Şi doar pe tine te iubesc.

(c)1993 Leucuta Vlad

duminică, 9 septembrie 2012

M-AM SĂTURAT !


Acest text a fost publicat pe facebook in 16.08.2012 însă îl consider la fel de actual.

Asta nu e viaţă!

1.M-am săturat! Mă sufoc într-o ţară în care fetele de pe centură şi peştii "fac politică" şi conduc ţara spunându-ne doct: "lasă mâncaţi-aş că ştim noi ce vrei tu!" în timp ce îşi împart afacerile şi influenţele transpartinic, mai mult sau mai puţin la vedere.

S-a umplut politica de "doctori" facuţi la apelul bocancilor şi de curve virgine, de securisti anticomunisti, de manelişti ai ideologiei şi de analişti îmbâcsiţi de miasma euroilor primiţi de la stânga sau de la drepta eşichierului politic (de parcă am avea aşa ceva şi nu un terrariu plin de târâtoare politice). O ţară care tinde să se transforme dintr-un paşalâc turcesc într-o colonie a noului imperiu german, sau în protectorat SUA, cu toate ploconelile de rigoare, şi un popor spălat pe creier, al cărui memorie nu se întinde pe durată mai mare de o săptămână.



2.M-am săturat să fiu "mister nice guy", eternul "frate mai mare", "băiatul cuminte şi săritor" gata să sară la orice apel, justificat sau nu, venit de la oricine, oricând. Am stat destul ascuns în mine, îngropat în muncă, "în siguranţă".



E timpul să închei odată pentru totdeauna cu viaţa asta! 

Dacă aş avea pistol, ca Năstase, ar fi simplu. Altfel, nu-mi rămâne decât să ma înec sau să mă spânzur.



Însă, fiind slab de înger, voi alege variantele mai simple: să mă înec în alcool, sau să mă spânzur de gâtul vreunei "pisi", care să-mi pape zilele şi banii.



Dar staţi puţin, parcă vă promisesem că vă voi stresa o perioadă cu "filozofiile" mele. Aşa că băieţi, dacă aveţi chef de un pahar de vorbă(nu tărie, că nu mă stiu, vin sau bere),şi fetelor, dacă credeţi că vreţi să discutaţi şi altceva decât freze(ar fi culmea la ce freză am) sau fotbal(deşi aici mă pricep) aveţi toate căile de comunicare deschise.

                              

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Cum ştii DACĂ ?


Fiecare eveniment din viaţă are momentul lui predestinat. Întrebarea este: cum ştii care e acela?

DACĂ...

Dacă ne-am fi întâlnit în neolitic, te-aş fi iubit cum iubeau acei oameni focul şi piatra şi apa şi aerul, şi poate chiar mai mult decât atât.
Dacă ne-am fi întâlnit acum o mie de ani la vreo cinstită curte împărătească, te-aş fi iubit cum se
iubea-n Balcani, şi poate chiar mai mult decât atât.
Acum un veac dacă ne-am fi întâlnit, te-aş fi iubit cum Eminescu iubea lacul şi codrul şi luna şi teiul, şi poate chiar mai mult decât atât.
Dar eu te-am întâlnit acum, şi lumea mi se pare strâmtă pentru iubirea mea.
Şi dacă m-ai iubi şi tu am umple universul cu iubirea noastră.
Şi poate chiar mai mult decât atât.


(c)1993 Leucuta Vlad

joi, 6 septembrie 2012

Aş vrea (2012)

AŞ VREA (2012)

Aş vrea să-ţi sărut ochii plânşi femeie,
Să îţi usuc cu gura-mi a lacrimii scânteie,
S-aduc apoi lumina, ca să-ţi aprindă faţa,
Şi să te-ajut mereu să surâzi toată viaţa.

Aş vrea să-ţi aud inima bătând, iubito,
S-aud în ea iubirea ce cântu-mi a zidit-o.
Să îţi cuprind în braţe a inimii petale,
Şi să îţi fac din pieptu-mi un scut al vieţii tale.

Aş vrea să pot să-ţi mângâi tâmpla cea fierbinte,
Să pot să strâng în două, o mie de cuvinte.
Să-ţi zic că fără tine nu pot să mai trăiesc,
Spunând uşor, în şoaptă, eternul "te iubesc".

(c)2012 Leucuta Vlad



miercuri, 5 septembrie 2012

Eu


IAR ĂSTA SUNT EU

Un nebun alergând cu o floare în mână
Pe străzi ce duc lăturalnic spre gară,
Ce-ajunge mereu după ce trenu-a plecat
Şi peronul e gol, si durerea-l omoară.

Un nebun ce-a crezut că-i destul să iubeşti,
Şi-ai să poţi să aduci trenul iar la peron,
Ce-a simţit că-i destul doar o dat' să greşeşti
Ca s-ajungi iar prin viaţă umil pieton.

Un nebun ce-a simţit că iubirea-i o moară,
Ce macină suflete de muritori.
Puţini ea ridică, prea mulţi ea doboară,
Şi mult prea puţini pot fi-nvingători.

(c) 1993 Leucuta Vlad Valerian

luni, 3 septembrie 2012

IUBIND O ZÂNĂ

IUBIND O ZÂNĂ

E ca o zână.
În paşi uşori, de dans, ea pare că se mişcă.
Şi nimeni n-a văzut în ochii ei
Atâtea limpezi ape, atâta clar de lună.
Cu zâmbetu-i alungă norii,
Iar glasul ei e susur de izvor.
Ea e o zână.

Dar nu-i a mea.

(c)1993  Leucuta Vlad Valerian

duminică, 2 septembrie 2012

EU CRED

    Eu cred că Dumnezeu este în fiecare dintre noi, plantat ca o sămânţă încă din născare. Însă această sămânţă are nevoie de mai multe condiţii pentru a încolţi, a creşte şi a înflori. În primul rând trebuie ca ea să întâlnească solul roditor. Dacă terenul este sterp, atunci totul este pierdut. Sunt şi soluri atât de roditoare încât floarea Lui se dezvoltă rapid, punând stăpânire, înflorind şi umplând acea persoană de lumină. Eu cred că lutul din care am fost eu plămădit, nu e nici sterp, dar nici atât de roditor. Sămânţa a încolţit, creşte, aştept încă să văd o floare, sau poate sunt eu orb şi n-o văd.
   Nu-l pot vedea pe Dumnezeu stând undeva sus, cu un catastif mare în faţă, notând greşelile noastre şi alocând câte o pedeapsă pentru fiecare. Eu cred că primii şi poate ultimii judecători ai faptelor noastre suntem chiar noi, deşi dacă sămânţa s-a prefăcut în floare, ar trebui să ştim dacă ce urmează să facem e bine sau nu, nu să judecăm abia după.
   Eu cred că cineva a fost capabil de atâta iubire pentru oameni, încât a murit pentru noi, pentru a ne spăla nouă pacatele făcute, şi pentru a ne deschide ochii, astfel ca noi să nu ajungem în situaţia de a le mai face. Eu cred că oricare dintre noi îşi poate duce viaţa în spiritul celor două legi date acum 2000 de ani, si anume: "să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este întâia şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia, este: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Dacă cineva se conduce după acestea şi nu le încalcă cu ştiinţă eu cred că poate pleca de pe această lume cu capul sus, mântuit.

P.S. Această postare o fac cu îngăduinţa agentului meu secret.

EŞTI SINGURA


EŞTI SINGURA

Deşi poate c-o să-ţi par un nătâng,
Eşti singura fată ce mă face să plâng.
Când pleci şi rămân iarăşi singur în noapte,
Şi simt că se năruie visele toate.
Atunci un butoi de lacrimi eu strâng.

Eşti singura fată ce mă face să râd,
Când vii şi împrăştii întunericul hâd.
Atunci primăvară se face-ntre flori,
Iar eu mă ridic şi cuprins de fiori
Le-ncălzesc cu iubire, cu speranţă le ud.

Eşti singura fată ce mă face să cânt
Şi versul meu luat e de vânt
Şi dus e acolo, departe, la tine
Să te-ntoarcă cu gândul din nou înspre mine,
Să simt şi eu că singur nu sunt.

Eşti singura, şi eşti motivul să fiu,
Din ochii tăi eu culeg focul viu,
Cu care aprind cerul din inima mea
Pe care tu străluceşti ca o stea
Iar viaţa-mi e rai, un rai argintiu.

Când iarna, răcit, lângă foc m-odihnesc
Eşti singura fată la care gândesc.
Şi dorul de tine, nebun, mă usucă,
Brusc ochii tăi îi zăresc, o nălucă,
Sunt singur şi cred c-am să-nebunesc.

Aş vrea lângă tine să mă găsesc,
O clipă doar eu să te întâlnesc.
Şi îmbătat de unda ta de parfum,
Cu glas tremurat, doar atâta să-ţi spun:
Eşti singura fată pe care-o iubesc.

(c)1993  Leucuta Vlad Valerian

sâmbătă, 1 septembrie 2012

1993


    Aşa cum am promis, postez o poezie scrisă în 1993. Nu ştiu de ce am început cu asta, aşa am simţit că trebuie.


CÂNTEC PENTRU SUFLET DE FATĂ

Sufletul tău e o floare nemaivăzută,
Şi doar tu ştii cât te doare când cineva,
Pentru care-ai crezut că vei înflori
Îţi rupe fără milă o petală.
Atunci simţi că niciodată,
Floarea sufletului tău nu se va desface pentru altcineva.
Dar, la fel cum floarea aşteaptă cuminte sub zăpadă căldura soarelui,
Să aştepţi şi tu, căci într-o zi vei simţi aproape căldura altei flori,
Şi.n văzduh se vor înălţa ca două ruguri arzând împletit,
Două miresme, a două flori nemaivăzute
TU şi EL.

(c)1993 Leucuta Vlad Valerian

ANUNŢ IMPORTANT

    Inspirat de filmele americane, în care fiecare pretendent la o oarecare faimă în artă are un agent(impresar), am contactat şi eu pe cineva, care chiar dacă nu are o mare experienţă în domeniu, se pricepe la cifre. Bazându-se pe fler şi pe "talentul" meu, a acceptat, cu condiţia ca, având în vedere că urmează să aibe o perioadă încărcată în care doar eu îi mai lipseam pe cap, să iau şi eu o pauză, şi cu ocazia asta să-mi limpezesc gândurile.
     Am considerat că are dreptate, şi că nu mi-ar strica şi mie să am capul limpede. Astfel că o vreme, voi posta doar nişte "scrieri" mai vechi, pentru a pricepe şi prietenii mei cum am ajuns aici. Mă voi strădui în acest timp să îmbunătăţesc aspectul şi funcţionalităţile blogului, dupa puterile şi priceperea mea.
     Sper doar ca agentul meu, după ce-şi va fi rezolvat problemele, să mai aibe vreme să se ocupe şi de mine.
     Vă mulţumesc pentru înţelegere.