Peştele împuţit şi Matrix-ul

Este suficient să priveşti în jur pentru ca să-ţi vină să exclami parafrazându-l pe Shakespeare: "E ceva putred în lumea asta!"

Mor oameni nevinovaţi, adunaţi să se bucure de un foc de artificii la ceas de sărbătoare, striviţi de un camion condus de un dement cu fiţe de martir al Islamului, pornit în căutarea celor cincizeci de fecioare iluzorii care-l aşteaptă în eternitate (gândire de un misoginism mai obtuz decât unghiul de 179 de grade).

La capătul opus al continentului mor alţi oameni într-o "lovitură de stat" mai cusută cu aţă alba decât celebra "revoluţie" dâmboviţeană. Coup d'etat eşuat lamentabil sau mise en scene măiastru executată, cert este că în acest moment armata turcă este subjugată politic, iar opoziţia băgată dacă nu la zdup atunci cel puţin sub preş.

Dacă priveşti mai aproape, pe plaiuri mioritice îţi vine în minte vechea zicală strămoşească; "peştele de la cap se împute". Ţară cu mai multe minusuri în domeniul politico-administrativ nu cred că se mai găseşte pe bătrânul nostru continent. Cei care-l invocă pe Ţepeş uită că în cazul improbabil în care el ar reuşi să revină, n-ar mai găsi pe dealurile şi munţii noştri lemn pentru celebrele-i ţepe. "Nici o problemă, ar zice cei ce ne conduc, putem importa ţepe bune de la Schweighofer, căci la ei e tot lemnul nostru."

Unii zic că avem conducătorii pe care-i merităm, că doar noi i-am votat şi-i votăm. Asta ar însemna că am lăsat noi înşişi ca peştele să se împută. Însă, privind spre lumea aceasta de undeva mai de sus, din stratosferă, îţi vine mai degrabă a crede că peştele ne-a fost servit gata împuţit cu motto-ul: " vrei nu vrei, bea Grigore aghiasmă".

Nu-mi plac teoriile conspiraţioniste însă câteva indicii mă fac să cred că trăim într-un Matrix în care iluzia nu e aceea că trăim ci aceea că avem un cuvânt de spus în "marele joc". Şi sunt câteva argumente pentru concluzia aceasta "fantezistă":

• Cel puţin două citate ale unor celebrităţi. Tătucul Stalin dixit: "Nu contează cine votează, contează cine numără voturile" iar tatăl lui Tom Sawyer spunea că "Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm".

• Ciudatul obicei al aleşilor noştri, şi nu doar, de a face o vizită în SUA imediat în preajma alegerilor, seamănă leit cu vizita domnitorilor balcanici la Înalta Poartă pentru a-şi lua "firmanul", odată cu instrucţiunile.

• Hotărârile şi rezoluţiile luate de către comitetele şi comisiile planetare după întâlniri în cerc închis, hotărâri care întorc cu 180 de grade tot ceea ce credeam şi am fost învăţaţi că este corect şi moral şi care duc lumea înspre un sclavagism pictat in curcubeul libertăţii nou înţelese.

Dacă Matrix-ul din film se hrănea efectiv cu vlaga oamenilor subjugaţi, matrix-ul în care se pare că trăim se foloseşte de orice mijloace pentru a ne face să-i slujim, să-i dăm tot ce avem, tot ceea ce producem şi să fim bucuroşi că trăim cu ce rămâne.

Şi atunci te întrebi ce-i de făcut? Alegi precum unii să nu mai votezi, pentru a nu legitima o conducere care-i subjugată altor interese, sau să te rogi pentru cei înălţaţi în dregătorii, sperând să apară acel Neo care să răstoarne Matrix-ul şi să scuture lumea. Eu unul aleg varianta a doua, cu menţiunea că mă rog şi pentru sănătatea celor care ne conduc. Nu de alta, dar n-aş vrea ca la momentul 0+1 să li se descopere vre-o boală gravă care să-i scoată din temniţă. 

(c) foto : Deviantart.com

CRONICILE DIN WAZABANGA

Dincolo de cețuri, undeva departe, dar nu atât de departe încât să-ți fie teamă să te aventurezi până acolo, există un tărâm cu un nume ciudat: Wazabanga. Originea numelui s-a pierdut în negura vremurilor demult apuse, însă mai important decât etimologia denumirii este faptul că Wazabanga potrivește ca o mănușă ținutului, dar mai ales locuitorilor săi.

Exotismul numelui țării se reflecta ca într-o oglindă în comportamentul oamenilor care-o locuiesc. Iar ca să vă dați seama despre ce vorbesc am să vă dau câteva exemple succinte:

1. Deși sunt la curent cu cele mai noi descoperii ale științei, de cele mai multe ori aleg să facă lucrurile de-andoaselea. De pildă, ei cunosc totul despre construcția de șosele și metodele corecte de a trasa căi de acces, însă reușesc să se surprindă chiar și pe ei însuși alegând să deseneze o șosea punctată de întreruperi construind-o din loc în loc, în locul unui cordon lin de asfalt de la un capăt la celălalt. Ba mai mult, ei cred cu tărie că și în cazul asfaltului se aplică aceleași legi ca și în cazul apelor curgătoare și aleg să paveze mai întâi ”afluenții” probabil sperând ca asfaltul să conflueze într-o stradă principală, pe care din păcate nu curge decât noroiul.

2. Comunicarea încă se face, dacă se face, pe bază  verbală, la fel cum se transmiteau în vremuri străvechi poveștile la gura sobei sau la colț de stradă, asta deși în orice casă  și instituție din Wazabanga există un computer conectat la internet de mare viteză.

3. Ce e mai trist este că tot aparatul funcționăresc pare atins de virusul Zika, iar efectele atrofierii materiei cenușii se transformă mai întâi în filozofia de viață ”noi muncim, nu gândim”, urmată mai apoi de mâini puse ostentativ pe creștet, de parcă ar putea lua cu mâna durerea de cap creată în urma acțiunilor nesăbuite. Însă cum prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul, aerul de superioritate afișat cu nonșalanță de acești pigmei înalțați la merele rang de ”împinge foaia” prin cine știe ce oficiu obscur, face ca atmosfera din instituții să fie greu respirabilă. ”Domnule, noi aici muncim!!” se aude atât de des și de arogant încât te întrebi de ce în ciuda faptului că toți muncesc cu atât aplomb, țarii i se potrivește mai degrabă titulatura de Republica Bananieră Wazabanga?!

Cei câțiva locuitori rămași în simțiri au ajuns la concluzia că singura cale de a însănătoși sistemul este să aplice ceea ce-i învață Scriptura, și anume să se roage pentru cei aflați la conducerea ținutului. Și cum nu duc lipsă de cultură, au ales să adapteze versurile unui poet român:

Cum nu vii Tu, oare, Doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

P.S. Orice asemănare cu personaje, locuri și întâmplări reale este pur întâmplătoare.

SĂ MURIȚI BINE!

Zilele acestea s-au petrecut două evenimente cutremurătoare. Fiind plecat din țară în acest timp nu am putut face altceva decât să observ și să analizez. Nu am mai scris de ceva vreme pe acest blog, însă acum nu pot sta deoparte.

Cu câteva ore înainte de tragedia din clubul Colectiv am primit o veste din Romania. O adolescentă tocmai se stinsese, arsă pe interior de un cancer cu care se luptase câțiva ani. Cu câteva zile mai devreme primisem de la ea un mesaj de felicitare de ziua mea. Îmi imaginez că Timeia s-a stins cu o lacrimă de durere in colțul ochilor dar cu zâmbetul pe buze. O să vă explic mai încolo de ce cred asta.

Apoi, vestea cumplită despre crima de la Colectiv. Pentru că acei oameni au fost uciși de un accident ”construit” de nepăsarea, indolența și corupția care guvernează societatea românească de azi. Moartea și suferința care au însoțit acest eveniment tragic sunt mari, însă reacțiile pe care le-a stârnit în mediul online au fost cutremurătoare de-a dreptul. Pentru un popor declarat creștin, aceste reacții m-au pus pe gânduri și m-au făcut să declar în sinea mea:”rătăciți pentru că nu cunoașteți Scripturile”. Creștinii ortodocși în frunte cu conducătorii lor, creștinii neoprotestanți și alți creștini s-au întrecut în a condamna ”sataniștii” care în opinia lor au fost pedepsiți de Dumnezeu pentru păcatele lor.

 Lăsăm la o parte ceea ce s-a întamplat în club înainte de izbucnirea incendiului. Părerea mea e că nu e vorba de satanism ci doar de un mod neînțeles de muzică prin care un grup de oameni care refuză în modul lor să se integreze într-o societate bolnavă (aici toți creștinii sunt de acord că trăim într-o societate suferindă) își strigă disperarea. ''Şi nu mai era nimic de spus. Până azi! Nu suntem numere, suntem liberi, suntem atât de vii!Iar ziua în care vom ceda este ziua în care vom muri! '', sună refrenul piesei ''The Day We Die''.

Reacțiile ”creștine” sunt greșite din mai multe puncte de vedere și voi încerca să le demontez tocmai prin prisma unuia care s-a întors de la un eveniment creștin desfășurat in Austria.

1. Nu toată muzica rock este satanică. ”All you need is love” cântau beatleșii si atâția alții în urma lor. Chiar dacă Dumnezeu nu apare explicit în cîntecele de dragoste ale unor rockeri să nu uităm că biblia ne învață că Dumnezeu este dragoste.

2. Victimele văpăilor nu au căzut pradă pedepsei divine. Spune-le: "Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu doresc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui, si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea!” . Oricât de păcătoși ar fi fost acei oameni, în ochii lui Dumnezeu ei mai aveau o șansă. Cine ar îngropa cu bună știință o investiție cu potențial de profit?

3. Numărul bisericilor raportat la numărul spitalelor este aproximativ în aceeași proporție cu alte țări din Europa. Problema mare este nu numărul ci modul în care se petrec lucrurile acolo. Dacă toate s-ar petrece ca la carte atât în spitale cât și în biserici atunci lumea ar realiza diferența dintre ele, căci spitalele au menirea să salveze vieți iar bisericile să salveze suflete. Din păcate tot mai multe spitale și biserici ajung goale sau pline de muribunzi. Pentru că nu poți numi altfel decât muribund pe cineva care frecventează biserica dar nu trăiește cu adevărat ceea ce se predică acolo, ba mai mult se repede să judece și să condamne chiar dacă nu este chemat să o facă, ci dimpotrivă este dator să iubească. 

Dacă noi creștinii am trăi viața pe care suntem chemați să o trăim, victime precum cele din club ar fi infinit mai puține, pentru că odată cu noi s-ar schimba și lumea în care trăim, iar societatea ar funcționa pe alte coordonate.

Revin la Timeia. Ea știa care este destinația ei și de aceea a reușit să învingă lacrima durerii cu surâsul celui care cunoaște Adevărul. Lucru pe care cei din Colectiv n-au apucat să-l afle. Și pentru asta suntem și noi creștinii vinovați. Dar noi mai avem timp să schimbăm ceva.

SOMNUL RAŢIUNII

Monştrii născuţi din negura minţilor adormite au bântuit şi bântuie încă această lume. Este trist să vezi greşeli ale trecutului repetate cu obstinenţă într-o lume care se vrea modernă. Însă de multe ori, văzând unele comportamente mă gândesc la falia culturală care separă micile lumi de pe acest pământ. Ce este şi mai trist e că, în loc să creem punţi de legătură şi să încercăm o înţelegere a stării de fapt, ne este mai aproape argumentul bâtei. 

Scriu textul acesta după ce am "rumegat" recentele evenimente de la Paris, pentru că nu văd de ce se acţionează mai mereu sub impulsul imediat al unei nevoi viscerale de ripostă, care obturează orice urmă de raţiune. Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte sunt percepte ale justiţiei începuturilor umane, percepte anihilate de învăţăturile oricărei religii majore. 

Nu încerc să iau apărarea "jurnaliştilor" martirizaţi, dar nici să-i apăr pe "justiţiarii cu mitraliere". Se pare că nici unul dintre ei nu au priceput că libertatea lor se termină acolo unde începe libertatea celorlalţi. În vreme ce primii, în numele unei obraznice libertăţi de exprimare se comportau precum un copil tâmp ce aţâţă cu băţul prin gard un pittbul cu ochii înroşiţi de furie, ceilalţi, la fel de "inteligenţi" acţionau organic şi nu raţional, lăsând de o parte învăţăturile Coranului, asta presupunând că citiseră vreodată Cartea lor sfântă...

De fapt, aici cred că este marea problemă generatoare a acestui conflict. El este creat şi întreţinut tocmai de necunoaştere, de acei ochelari de cal pe care-i poartă creştini şi musulmani deopotrivă. O scurtă documentare relevă că de fapt, şi noi şi ei suntem îndemnaţi să ne închinăm Aceluiaşi unic Dumnezeu. Vă spune ceva Ibrāhīm, Nūh, Yūnus, Mūsā sau Isā al-Masīh ? dar Avraam, Noe, Iona, Moise sau Isus Hristos? Sunt personaje comune ale Cărţilor Sfinte care îndrumă (sau ar trebui s-o facă) cele două religii.

Însă această lume se dovedeşte încă o dată a fi condusă de zeul ban. Ziariştii caricaturizează totul în numele banului, nu vă lăsaţi minţiţi de orice altceva, că vă garantez că dacă nu-şi duceau traiul de pe urma acestor desene, nu le făceau, iar "războinicii lui peşte" fac ceea ce fac din pricină că sunt îndoctrinaţi de mici cu false învăţături profetice care-i reduc la statutul de roboţei telecomandaţi de către cei care nu vor altceva decât să deţină şi să controleze teritorii bogate în "aurul negru".

Aţi văzut vreun emir sau vreun bogătaş arab să-şi încingă centura de explozibil şi să se arunce în aer prin vreo piaţă europeană? Ei bine nici nu o să vedem vreodată aşa ceva! Bieţii copii sărmani din toate colţurile lumii musulmane sunt strânşi în tabere de antrenament unde pe lângă o masă caldă şi consistentă li se spală creierul cu promisiuni de viaţă mai bună pentru ei şi ai lor şi în eventualitatea unei morţi "eroice" cele patruzeci de fecioare care ipotetic îi vor aştepta în rai.

Am râs amar auzind sintagma americană: "instituirea democraţiei în Irak". Adică mergem noi, jandarmul planetei şi le punem cu de-a sila lingura în mână unora care din tată în fiu mănâncă pe podea întingând cu mâna lipia în vasul cu mâncare. Asta lăsând la o parte faptul că intenţia nu era democratizarea şi eliberarea unui popor, ci instaurarea unui regim care să trimită ţiţei ieftin pentru naţiunea americană.

Dacă se doreşte cu adevărat eliberarea unui popor, primul pas care trebuie făcut este punerea pe picioare a unui sistem educaţional eficient. Educaţia eliberează minţile, deschizând noi orizonturi de cunoaştere. Un om educat, cu mintea deschisă, nu va cădea atât de uşor în plasa extremismului de orice fel ar fi el. Tocmai de aceea mă pune pe gânduri eterna reformă a învăţământului românesc. Dar asta este altă poveste, pentru altă dată...

A FI SAU A NU FI... ZĂPADĂ

Copilul din mine (în orice bărbat există unul, vă asigur) ar vrea zăpadă cât de multă. Les neiges d'antan, sau cum spunea coana Chirița ”les neiges d'anțărț” îmi provoacă nostalgii, mai ales în vremi ca acestea, în care în fiecare dimineață văd Retezatul cu pletele încărunțite, tolănit pe-o parte și acoperit pe șale cu o plapumă groasă de nori. Respirația Văii Hațegului miroase pregnant a lemn ars în sobele care duduie în fiecare gospodărie zgribulită. Parcă și casele se contractă sub frigul iernii, așteptând și ele cușmele de omăt care să le acopere.

Pe fâșiile de pământ lucrat de pe marginea șoselei (tot mai puține din păcate) grâul răsărit deja își înalță verdele crud și firav spre cer implorând parcă după neaua care să-l protejeze până-n primăvară. Ici colo câte un tractor întârziat gâfâie din greu întorcând înspre pământ galbenul miriștii și arătând cerului negrul brazdei ce încă respiră abur de toamnă.

Parcă mi-e și milă de copii de azi, care n-au văzut zăpadă groasă și pufoasă, așa cum era în vremuri de demult. Altfel ei se pot bucura că n-au regretul pe care-l simt eu văzând un Decembrie așa golaș...

Și vine tiptil adultul din mine și-mi arde una după ceafă zicând: ”Copile, tu nu știi ce vrei! Zăpadă, ești nebun? Nu știi tu oare că trăiești într-o țară a surprizelor, iar vrei să fie drumarii prinși în offside? Vrei să stai vreo două zile prin casă așteptând să poți ieși pe cărările patriei, că numai șosele nu se vor numi? Sau ți-e dor să mergi cu patruzeci la oră pe derdelușurile orizontale care țin loc de drum? Și ce, ai chef să dai zăpada?”

Ooof! Unde ești copilărie, cu zăpada ta cu tot? Dar ceva tot voi face! Mă duc să cumpăr o sanie și aștept cuminte iarna viitoare! Tot găsesc eu un petec de zăpadă să-mi plimb copilul...

Și totuși: A fi, sau a nu fi zăpadă? Aceasta-i întrebarea...

  

JOHANNIS ŞI LOPATA

Da, am votat Iohannis şi nu doar în turul doi ci şi în primul tur. Atenţie, vreau să fie clar, am votat Iohannis şi nu pe cei care i-au stat în spate pe scenele de campanie. Aşa cum am căpătat un real respect pentru preşedintele proaspăt ales, tot astfel păstrez dispreţul meu profund pentru alde Blaga, Falcă, Orban şi mulţi alţi băsişti. Urăsc politica de tip balcanic, dusă pe noi culmi de mahalagism de Băsescu şi compania, aici incluzând şi pe Ponta, Şova, Dragnea şi toţi vanghelioţii propulsaţi în frunte pe baza tupeului personal şi a şpăgii.

Am ales Iohannis pentru că pe tot parcursul campaniei a păstrat o linie demnă, de om cu coloană vertebrală. Poate că n-a avut un discurs aşteptat de toţi, însă în mod cert majoritatea aştepta un discurs în purul stil dâmboviţean, cu care ne-au obişnuit băieţaşii de cartier care pozează fraudulos în politicienii ultimilor 20 de ani. Discursul lor se bazează mai ales pe "cine strigă mai tare" şi "dacă nu ştii tu, atunci ce spun eu e adevărul". Am mai spus-o şi o repet: decât să vorbesc aiurea mai bine tac. Şi Iohannis a făcut tocmai asta. Sper doar ca să păstreze aceeaşi linie şi în continuare.

Am învăţat în copilărie că atunci când un gospodar intră în posesia unui teren primul lucru pe care-l face este să-şi îmbrace hainele de lucru şi punând mâna pe lopată să facă ordine în ogradă. Prima dată scoate gunoiul afară, apoi adună la un loc toate buruienile şi le dă foc ca mai pe urmă să are adânc pământul. Mă aştept de la d-nul Iohannis să facă taman acest serviciu ţării pe care i-am dat-o pe mână. Herr Klaus, la treabă! Odată îmbrăcat cu haina demnităţii de conducător mă aştept să vã înarmați cu uneltele necesare pentru a curăţa tarlaua politicii româneşti de gunoaiele şi paraziţii care o sufocă, pentru că lucrul bine făcut nu poate fi realizat într-un areal acoperit de o adevărată junglă mizeră şi colcăitoare. Sper din tot sufletul că ştiați de la început în ce vã bãgați şi că aveați deja în mânecă mijloacele necesare pentru a aplica cele spuse în campanie.

Altfel... toţi cei care au votat cu inima deschisă pentru "România lucrului bine făcut" şi care au ieşit la vot şi în stradă pentru asta, au în continuare uneltele necesare pentru a face schimbarea. 

  

DEEZBATERE? LA CE BUN?

Eu unul refuz sa mai urmaresc "dezbaterea" dintre cei doi "prezidentiabili" si asta pentru a-mi proteja nervii. Ce se vede la tv numai dezbatere nu e, ci o balacareala in cel mai dambovitean mod cu putinta. Am ales deja cu cine votez, iar ce arata unul dintre candidati nu face decat sa-mi intareasca hotararea. Am fost in ultimii ani des prin Sibiu, si ce am vazut acolo mi-a adus aminte de zicala: " curatenie ca la neamt in șpais". Mai bine taci si faci decat sa bati din gura tot felul de baliverne si in urma ta sa nu se vada nimic. Nu-mi place neaparat ca Iohannis s-a asociat cu alde blaga si compania, dar daca asa poate aduce un pic de ordine sunt convins ca va gasi modalitatea sa se debaraseze de "bãsei" la momentul oportun.