vineri, 11 mai 2018

LECŢII DE OCAZIE

De când sunt conducător auto nu cred ca am oprit să iau la ocazie pe cineva de mai mult de trei ori, şi asta la o socoată nu foarte exactă. Însă zilele trecute am simţit parcă un imbold să opresc pentru a ajuta pe cineva. La primul om care stătea cu mâna întinsă pe marginea şoselei ce leagă Haţegul de Caransebeş aveam viteză prea mare ca să pot opri, aşa că mi-am promis că la următorul sigur opresc. Zis şi făcut. Când am zărit în depărtare o mână întinsă stângaci de către un domn în vârstă, am tras pe dreapta şi l-am invitat în maşină.
Cei care mă cunosc mai îndeaproape ştiu că nu sunt neapărat un vorbăreţ, însă de data asta nici nu am apucat să spun prea multe lucruri, fiind asaltat de o avalanşă de destăinuiri ale pasagerului meu de ocazie. M-am rezumat la a-i asculta lamentaţiile şi a încuviinţa uneori ca dovadă că-l ascultam. Oricum bătrânelul nu a dat nici o clipă vreun semn că ar asculta ceea ce aş fi avut eu de spus, fiind probabil mulţumit că are cui să-şi deşarte sacul cu amărăciune.
Ascultându-i povestea m-a cuprins un sentiment cumplit de milă, atât la adresa situaţiei lui, cât şi pentru atitudinea pe care o manifesta el relativ la situaţia sa. Să vă povestesc pe scurt:
Domnul, aflat pe la vreo 70 de ani, era supărat nevoie mare că, de când i-a murit a doua soţie, cu care convieţuise 16 ani, era singur cuc, că nici un nepot nu mai dă doi bani pe el, şi că până şi fiul său nu mai are timp de el. Lucruri triste şi atunci când afli despre ele, darămite să le şi trăieşti pe propria piele. Însă lucruri si mai triste aveam să aflu mai pe urmă şi acestea eu unul le-am luat ca pe nişte lecţii pe care trebuie să le asimilez cât nu e poate prea târziu. Şi o să le iau sistematic, inginereşte, să le disec pentru binele meu şi al tău, cititorule:
1. "Am avut aşa o femeie bună, că în 16 ani nici măcar nu am fost nevoit să o lovesc vreodată". Săraca femeie! Ciudat mod de apreciere au unii soţi (se poate citi şi soţii). Mă întrebam după aceea dacă în tot acest timp soţia bătrânelului a auzit vreo apreciere legată măcar de cât de bună e mâncarea, sau cât de curat e prin casă, dacă a primit vreodată o floare, sau dacă a fost alintată în alte momente decât cele petrecute cu lumina stinsă. Poate că şi noi, prinşi câteodată în vâltoarea cotidianului uităm să facem gesturi sau să spunem vorbe prin care să-i arătăm celui de lângă noi cât de mult apreciem ceea ce face pentru noi (aici incluzând noi ca şi familie, întreg). Carpe diem a fost tradusă de prea multe ori prin a face ce vrei acum, că mâine nu mai poţi şi foarte rar prin "bucură-te astăzi de ceea ce ai, împreună cu cei cu care îţi împarţi viaţa, şi arată-le prin orice mijloace că te bucuri de prezenţa lor. Iubiţi-vă aproapele, ca pe voi înşivă! După, e prea târziu!
2. "Acum nu-mi dă nima' vreun blid de mâncare, nu-mi spală nima' hainele. Eu nu ştiu... " Ouch, aici intrăm pe un teritoriu puţin discutat, cel puţin între bărbaţi. Pentru că, vedeţi voi, testosteronul din noi ne împiedică să abordăm aceste aspecte care, într-o viziune majoritară (fetele, adăugaţi şi misogină, e voie), aparţin sexului slab. Recunosc, nici eu nu excelez în bucătărie, şi nici nu sunt vreo lumină a curăţeniei, însă de aici şi până la a răbda foamea şi a teroriza pe cei din jur cu mirosul hainelor nespălate e cale lungă. Modelarea acestor aptitudini ţine şi de cea dragă nouă, fie ea mamă, soţie sau fiică, dar şi de atârnarea temporară în cui a mândriei masculine. Până la urmă exerciţiul în aceste domenii nu doar că aduce un ajutor în casă, ci ne pregăteşte pentru neprevăzut. "O femeie înţeleaptă îşi zideşte casa..." Iar un bărbat înţelept ia lecţii de gătit de la ea (asta dacă nu cumva găteşte el mai bine).
3 "Mai am o singură lingură cu care mănânc, restul au mugurit acolo, nu am mai pus mâna pe ele de când a murit ea" Recunosc, la imaginea tacâmurilor "mugurite"(bănuiesc că e un regionalism pentru ruginite), mi-a venit să trag pe dreapta şi să-l dau jos pe moşneguţ. Pentru că o fi ok să-ţi plângi de milă, dar nu e ok să întinezi memoria celei pe care o plângi. „Dacă nu poți zbura, fugi. Dacă nu poți fugi, mergi. Dacă nu poți merge, târăște-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte.” Asta o ştiu de la Martin Luther King Jr. şi cred că se aplică în orice situaţie mai grea din viaţă, fie că ai căzut un examen, ţi-ai pierdut serviciul sau ai pierdut pe cineva drag. Ţi-eşti dator în primul rând ţie să te ridici de jos , să te scuturi de praf şi să mergi mai departe.
Aşa că, deşi am crezut că fac un bine în acea dimineaţă de mai, am avut de câştigat mai ales eu, pentru că nu este nici un moment neprielnic pentru a ne aduce aminte de lucrurile care ne fac nu doar să "ne ducem crucea" mai uşor, ci să ne şi bucurăm de călătorie.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Toate comentariile sunt publicate după moderare.