HAMLETESCU

La 400 de ani și ceva de la prima rostire pe o scenă a celebrei replici: ”e ceva putred în Danemarca”, vedem cum putreziciunea a cuprins întreaga planetă, iar în România pute a hoit din ce în ce mai tare.

Translatând povestea pe plai mioritic îl vedem pe Marcelluș Ionescu strâmbând afectat din nas și rostind pe un ton ușor efeminat: ”E ceva putred în România, dragă!” Și nu pot decât să-i dau dreptate. De ceva vreme ne pute cam orice.

Ne pute telemeaua românească. Cum dom'le să mai pui gura pe așa ceva? N-ai auzit de Brie, Roquefort, Bleu d'Auvergne sau Stilton?

Tocană de legume? Pute dacă nu-i rattatouille puțin graseiat, ca să ne franțuzim puțin.  

Sărbătorile tradiționale? Nah, put și alea a cârnați și afumătură, ce să căutăm noi acolo? Nu, mai bine ne sclifosim emancipându-ne chirițește pe la Halloween, Valentine's Day Party, S't Patrick și alte importuri care potrivesc ca nuca-n perete în cultura românească, dar pe care ne grăbim să le adoptăm din dorința de a fi ”cool”.

Puțea rău și sistemul de învățământ, așa că ne-am grăbit să-l reformăm, iar acum ca să ne furăm singuri căciula, pretindem nevinovați că e Chanel mirosul de mortăciune care ne izbește senzorii olfactivi din acea direcție.

Ce e mai trist e că, după ce ne-am bătut joc de țara asta, distrugând aproape tot din ce aveam, ne întoarcem în jur încă însetați de sânge și ne năpustim asupra a tot ceea ce mai însemna valoare, caracter, moral, pentru că, s-au învechit și put a mucegai.

Scăpați din comunism precum câinele din lanț, suntem dispuși să dăm orbește cu piciorul unui trecut în care poporul ăsta așa înapoiat cum îl văd unii a reușit, așa cum spunea și Arghezi ca ”din bube, mucegaiuri şi noroi” să nască ”frumuseţi şi preţuri noi.” Dacă nu mă credeți, vă invit să faceți o vizită scurtă la orice muzeu al satului din țară, sau la orice biserică sau mănăstire.
Însă tradiția pute, așa că la gunoi cu tot ce e tradițional sau natural. Noi oricum am ajuns la gradul acela de evouție în care putem redefini ceea ce ne înconjoară după bunul plac. Păi dacă putem face insule în mare, lacuri în pustiu, sau să producem noi energie prin te miri ce mijloace, de ce nu am putea modifica și mersul naturii de până acum? Ce, nu suntem noi niște mici dumnezei?
Uităm atât de ușor că peste toate astea plutește ca un nor replica prințului Hamletescu: ”A fi, sau a nu fi: aceasta-i întrebarea.” Și asta e tragic...