Pion pe eșichier

 Aliniate disciplinat, cele două tabere stau față în față, despărțite de câmpul de luptă. Regulile sunt clare, strategiile stabilite din timp, dar gata să fie schimbate după cum o va cere situația din teren. Fiecare așteaptă semnalul de start pentru a putea începe confruntarea.

Un joc al minții, născocit în India și ajuns parte a educației curților nobiliare persane, răspândit în lumea largă de către arabi, ajuns sport al minților luminate și născător de tratate întregi, și-a proiectat umbra și peste peisajul politic, de unde expresia eșichier politic. 

Piesele sale reflectau și reflectă într-o anumită măsură societatea în întregimea ei. E adevărat că noi, românii am adaptat și mai mult aceste denumiri. Dacă în original avem rege, regină, episcop, cavaler, turn și pion, noi le-am zis așa cum îi vedeam: rege, regină, nebun, cal și pion. De ce i-am zis episcopului nebun și de ce cavalerul ne-a părăsit și ne-a lăsat doar calul nu știu, dar poate vom afla vreodată.

Însă, tot la fel ca în viață, și dispunerea pieselor reflectă situația de fapt. Vedem cum nobilimea stă în planul doi, cu cuplul regal încadrat de episcopi și cavaleri, la adăpostul turnurilor, pe când mulțimea de pedeștri are rol de avangardă, mai bine zis ”carne de tun”. Tot ca în șah și în lumea noastră pionii au puțin spațiu de manevră, mișcările fiindu-le limitate și îndreptate mereu spre adversar, în vreme ce nobilimea are o mai mare libertare de a avansa sau de a se retrage, după nevoie.

Bietului pion, expus oricărui atac, nu-i rămâne decât să mărșăluiască înainte și să încerce să avanseze cât mai mult, creând cât mai multe victime în calea sa, pentru a ușura viața nobilimii. Ba mai e de multe ori sacrificat pentru ”binele suprem”, victoria de care el nu se va bucura niciodată.

E adevărat că, uneori, cei mai norocoși dintre pioni reușesc să-și parcurgă misiunea și, ca încununare a acestei victorii personale se pot transforma într-o altă piesă majoră, urcând pe scara socială. 

Cei mai mulți dintre noi ne-am născut pioni într-o lume care are o ierarhie bine stabilită, pe scara căreia putem să urcăm doar depunând efort, atât intelectual cât și fizic. Puțini sunt aceia care au privilegiul de a se naște în clasa de sus, dar asta nu neapărat le conferă șansa la victorie. De câte ori nu am văzut regi sau regine, episcopi sau cavaleri răpuși de nesăbuință sau conduși spre pierzare de decizii luate fără minte.

Pioni meniți să se supună regilor lumii acesteia, unii dintre noi am ales să jucăm și o altă partidă, în care Regele și toată oastea lui nu ne lasă niciodată să luptăm singuri, și dacă îi urmăm instrucțiunile, victoria este garantată. Și chiar dacă Regele a purtat odată o coroană de spini, noi, la finalul luptei noastre vom purta o altfel de cunună. Laurii care împodobeau odată crestetele învingătorilor în jocurile olimpice ni se vor părea niște buruieni ofilite...

Să-mi fie cu iertare!

 De câteva zile sunt siderat de lumea pe care o descopăr în jurul meu. Nu credeam că pot, la cincizeci de ani, să mai fiu surprins de multe lucruri, care să mă facă să cred că sunt picat din lună. De atunci mă uit și verific din nou și din nou ce anume am greșit. Și mi se întâmplă iar să mă cutremur...

Primul moment de cutremurare s-a întâmplat când eram în clasa a opta și, după ce am împlinit 14 ani, ”tovarășa” dirigintă m-a anunțat că a doua zi va trebui să renunț la cravata de pionier și să iau cravata normală, pentru că urmează să fiu făcut utecist (pentru cei mai tineri, membru al Uniunii Tineretului Comunist). Naiv, am spus că nu vreau să intru în UTC, moment în care s-a făcut tăcere în clasă. Albă la față, doamna, pentru că era o doamnă, a murmurat încet: ”pentru binele tău și al alor tăi, te rog să nu mai spui asta niciodată.”

Un alt moment șocant a fost atunci când, în ”Epoca de aur”(nu AUR- ul contemporan), după ce cu multe insistențe am primit aprobarea să montam un telefon fix, l-am văzut pe tata tremurând în urma unui apel de la un colonel de securitate care-l chestiona despre cum și-a permis să apeleze la pile pentru a obține postul telefonic. Chiar dacă s-a dovedit a fi o farsă în final, reacția tatei a ilustrat o stare de spirit.

Mai e ceva ce nu am trăit personal, am auzit-o de la bunicul meu, care a prins epoca instaurării comunismului în România, respectiv colectivizarea. O epocă în care elitele erau înfierate cu mânie proletară tocmai de scursurile societății, cei care pe lângă faptul că aveau ”două clase, ca trenul” mai sufereau și de lene cronică. Pare cunoscut?

Democrația, așa disfuncțională cum a crescut ea în Romania, a adus măcar o libertate: cea de exprimare. Ei bine, de aici frustrarea mea. Mi-am exprimat opinia în legătură cu viața politică a țării în care trăiesc. Am făcut-o, zic eu decent, fără să jignesc, ba încă atunci când am fost apostrofat mi-am impus să răspund pe un ton decent, explicând, sau încercând să o fac, poziția mea. Da, aș dori ca România mea să fie reprezentată și condusă de o persoană cultă, cu abilități de a comunica decent și coerent, fără a abera sau derapa suburban. Ori percepția mea este că o parte a buletinului de vot merge exact în direcția măsurilor aberante și a politicii pumnului în gură.

Cu toate astea, dacă am jignit pe cineva, dacă vreun cititor al postărilor mele s-a simțit lezat îmi cer iertare.

Însă nu pot și nu am să-mi cer niciodată scuze pentru ceea ce sunt. Sunt suma experiențelor mele, a anilor de școală, a interacțiunii cu oameni diverși și a ceea ce Dumnezeu a pus în mine. Nu mă voi lăuda niciodată cu studiile mele, dar nici nu mă voi feri să folosesc cele învățate pentru a face lumea mai bună în jurul meu. Nu-mi voi desconsidera niciodată părinții, care mi-au pus în mână cartea din fragedă pruncie și au făcut eforturi pentru ca eu să fiu mai mult decât au reușit ei. Voi aprecia mereu persoanele de la care am ceva de învățat și sunt mulțumitor că în continuare am ce și de la cine învăța. Biserica în care sunt și colectivul în care lucrez adaugă mereu plusvaloare vieții mele. 

De aceea mi-e dificil să accept standarde inferioare și înțelegând că libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt, aleg să nu judec ci să merg înainte călăuzit în primul rând de Cel care e judecătorul suprem și apoi de ceea ce sunt și cred.

Cât despre vederile mele politice, voi aloca un alt spațiu pentru aceasta.

Despre alegeri - fără patimă

 Viața este o înșiruire de alegeri. Alegem ce mâncăm zi de zi, cu ce ne îmbrăcăm, ce muncim, pe cine iubim, în cine și în ce credem (sau nu...), si din când în când cine să conducă localitatea, județul sau țara.

Unele alegeri sunt ușoare, altele mai grele, unele sunt simplu de făcut, altele trebuie cumpănite bine, iar ceea ce ne ajută în alegerea noastră este informația. Cu cât știm mai mult despre subiect, cu atât e mai facilă hotărârea noastră. Sursele de informare, cu cât sunt mai diverse, cu atât zugrăvesc mai complet realitatea. A privi lumea prin ochelari de cal limitează cumplit orizonturile cunoașterii.

Am ajuns unde suntem acum din cauza acestei limitări impuse sau autoimpuse de educația primită de fiecare în parte. Eu unul, mulțumesc Domnului că am avut mereu la dispoziție o carte la îndemână. Și am mai și fost îndrumat spre citit din fragedă pruncie. Desigur, liberul arbitru m-a făcut să aleg la rândul meu ce anume citesc, dar sunt în măsură să afirm ceea ce Mircea Horia Simionescu spune: „Cărțile m-au învățat să citesc corect realitatea.”

Desigur, au fost și influențe negative, mai ales în epoca ”de aur”, când doctrina comunistă clădea în noi acel perete care să ne despartă de Dumnezeu. Peiorativ eram avertizați că Biserica îndobitocește oamenii și ni se arunca în față acel ” crede și nu cerceta” atribuit pe nedrept creștinismului. Pentru că „Este imposibil să înrobești mental sau social un popor care citește Biblia. Principiile Bibliei sunt fundamentul libertății umane.” Lord Tennyson. Ori cum puteai subjuga pe cineva decât venind cu opusul, umanismul, materialismul științific și alte bazaconii comunist-marxiste.

Dar Biblia spune, dimpotrivă: ”Cercetați toate lucrurile și luați ce este bun”, lucru care se aplică nu doar celor duhovnicești, ci și vieții noastre sociale. Dar, cum noi avem tendința de a cădea în extreme, rapid ne așezăm pe nas ochelarii de cal și în privința Scripturii, limitând învățătura ei după priceperea noastră și având neobrăzarea să încorsetăm Adevărul după poftele sau după interesele noastre. Așa că, repede avem la îndemână un verset pe care-l scoatem din context ca să creăm un pretext de a altoi zdravăn pe cei care nu se aliniază cu ceea ce vedem noi, uitând că, poate cel care ne stă în față are un alt punct de vedere și o altă perspectivă asupra lumii.

Un mare păcat al contemporaneității este că totul a devenit ”fast”. Fast food, video shorts, insta reels, etc și ne luăm informația pe repede înainte, ori asta dăunează grav. Știți acele video-uri în care o călătorie pe șosea e redata in câteva secunde, și senzația aceea de vertij într-un tunel creat de imaginea derulată rapid? Ei bine, același lucru se întâmplă cu avalanșa de feed-uri și canale necontrolate și neverificate care ajung să ne amețească azi.

Să ne adăpăm doar dintr-o sursă poate fi comod, dar nu strică din când în când să mai facem câte o analiză a izvorului. Nu de alta, dar ne putem intoxica cu ușurință.