Să-mi fie cu iertare!

 De câteva zile sunt siderat de lumea pe care o descopăr în jurul meu. Nu credeam că pot, la cincizeci de ani, să mai fiu surprins de multe lucruri, care să mă facă să cred că sunt picat din lună. De atunci mă uit și verific din nou și din nou ce anume am greșit. Și mi se întâmplă iar să mă cutremur...

Primul moment de cutremurare s-a întâmplat când eram în clasa a opta și, după ce am împlinit 14 ani, ”tovarășa” dirigintă m-a anunțat că a doua zi va trebui să renunț la cravata de pionier și să iau cravata normală, pentru că urmează să fiu făcut utecist (pentru cei mai tineri, membru al Uniunii Tineretului Comunist). Naiv, am spus că nu vreau să intru în UTC, moment în care s-a făcut tăcere în clasă. Albă la față, doamna, pentru că era o doamnă, a murmurat încet: ”pentru binele tău și al alor tăi, te rog să nu mai spui asta niciodată.”

Un alt moment șocant a fost atunci când, în ”Epoca de aur”(nu AUR- ul contemporan), după ce cu multe insistențe am primit aprobarea să montam un telefon fix, l-am văzut pe tata tremurând în urma unui apel de la un colonel de securitate care-l chestiona despre cum și-a permis să apeleze la pile pentru a obține postul telefonic. Chiar dacă s-a dovedit a fi o farsă în final, reacția tatei a ilustrat o stare de spirit.

Mai e ceva ce nu am trăit personal, am auzit-o de la bunicul meu, care a prins epoca instaurării comunismului în România, respectiv colectivizarea. O epocă în care elitele erau înfierate cu mânie proletară tocmai de scursurile societății, cei care pe lângă faptul că aveau ”două clase, ca trenul” mai sufereau și de lene cronică. Pare cunoscut?

Democrația, așa disfuncțională cum a crescut ea în Romania, a adus măcar o libertate: cea de exprimare. Ei bine, de aici frustrarea mea. Mi-am exprimat opinia în legătură cu viața politică a țării în care trăiesc. Am făcut-o, zic eu decent, fără să jignesc, ba încă atunci când am fost apostrofat mi-am impus să răspund pe un ton decent, explicând, sau încercând să o fac, poziția mea. Da, aș dori ca România mea să fie reprezentată și condusă de o persoană cultă, cu abilități de a comunica decent și coerent, fără a abera sau derapa suburban. Ori percepția mea este că o parte a buletinului de vot merge exact în direcția măsurilor aberante și a politicii pumnului în gură.

Cu toate astea, dacă am jignit pe cineva, dacă vreun cititor al postărilor mele s-a simțit lezat îmi cer iertare.

Însă nu pot și nu am să-mi cer niciodată scuze pentru ceea ce sunt. Sunt suma experiențelor mele, a anilor de școală, a interacțiunii cu oameni diverși și a ceea ce Dumnezeu a pus în mine. Nu mă voi lăuda niciodată cu studiile mele, dar nici nu mă voi feri să folosesc cele învățate pentru a face lumea mai bună în jurul meu. Nu-mi voi desconsidera niciodată părinții, care mi-au pus în mână cartea din fragedă pruncie și au făcut eforturi pentru ca eu să fiu mai mult decât au reușit ei. Voi aprecia mereu persoanele de la care am ceva de învățat și sunt mulțumitor că în continuare am ce și de la cine învăța. Biserica în care sunt și colectivul în care lucrez adaugă mereu plusvaloare vieții mele. 

De aceea mi-e dificil să accept standarde inferioare și înțelegând că libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt, aleg să nu judec ci să merg înainte călăuzit în primul rând de Cel care e judecătorul suprem și apoi de ceea ce sunt și cred.

Cât despre vederile mele politice, voi aloca un alt spațiu pentru aceasta.