Imaginează-ți că te afli într-un compartiment de tren, iar toate locurile sunt ocupate. Sigur, unul sau doi dintre călători îți sunt rude sau cunoscuți, dar pe ceilalți nu-i știi. Schimbați doar câteva vorbe, de complezență mai mult, în rest încerci să pari ocupat, pentru a fi cât mai puțin deranjat. Totuși nu te poți detașa, din cauza zumzetului vocilor lor, care se suprapune peste glasul roților de tren. Ba mai mult, din când în când ușa compartimentului este dată la o parte și câte un călător își vâră capul pentru a vedea dacă nu mai are și el loc lângă voi.
Când trenul oprește într-o stație, iar unii călători coboară, crezi că în sfârșit va fi liniște. Dar în locul lor apar alți pasageri care vin cu noi povești, astfel încât zumzetul se reia, ba parcă se intensifică. Mai apare și Controlorul, pentru a vedea cine a mai urcat și te mai agasează și el cu întrebările lui, ba chiar cu interesul lui de a fi sigur că totul este în regulă cu voiajorii proaspăt urcați.
Închizi înciudat ochii, parcă dorind să-i faci să dispară din peisaj. Ei au grijă să te facă să revii în actualitate cu glumele și poveștile lor, pe care tu nu le guști deloc. Încerci să ieși pe hol, însă ești izbit în față de norul de fum de țigară și de hărmălaia de afară, așa că revii la locul tău, cu gândurile tale.
La un moment dat este anunțată destinația ta și te pregătești să cobori, spunându-ți că a fost o călătorie urâtă, însă chiar în acel moment privirea îți alunecă pe fereastra vagonului și poposește asupra peisajului de afară. Brusc constați frumusețea naturii prin care Omul a croit drumul de fier și realizezi că pe mai tot parcursul călătoriei, cei din jurul tău nu făcuseră altceva decât să vorbească, după puterile și capacitățile lor despre acest drum și frumusețea lui.
Te cuprinde tristețea atunci când realizezi că dacă ai fi fost mai atent, dacă ai fi ascultat și dacă ai fi deschis ochii să privești în jur, călătoria asta atât de anostă ar fi avut o altă desfășurare și te-ai fi putut bucura de ea pe deplin. Ai vrea parcă să-ți amâni coborârea, pentru a te înfrupta mai departe din această senzație, însă Controlorul te avertizează cu glas aspru că aici trebuie să cobori, atât ți-a fost dat să călătorești.
Suntem toți călători prin viață, și ține de noi să ne facem călătoria cât mai plăcută, pentru a ajunge la destinație într-o stare de bucurie interioară, pentru a putea spune cu mâna pe inimă că a fost o călătorie pe cinste, care a meritat făcută. Pentru asta însă trebuie să știm să ascultăm, să privim în jur, să știm când să tăcem si când să vorbim, când să dăm și când să primim sfaturi, cum să dăruim și cum sa primim daruri. Dar mai ales cum să iubim și cum să acceptăm iubirea, de orice fel ar fi ea.
Pentru că, la urma urmelor, iubirea pe care o împarți în jurul tău poate lumina viața ta și viața celor cu care îți petreci drumul pe acest pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Toate comentariile sunt publicate după moderare.