joi, 18 octombrie 2012

MOMENTE DE IMPACT

    Îţi vezi liniştit de drumul tău, ca un navetist obişnuit cu peisajul pe care-l vede zilnic, când, cu coada ochiului observi venind cu viteză un camion de mare tonaj. Nu ai vreme să schiţezi vreun gest că te trezeşti învârtindu-te fără control, cu toate din jurul tău transformându-se într-o fâşie blurată, din care nu mai distingi nimic.
      Te dezmeticeşti la fel de brusc, mirat de faptul că eşti întreg şi că rulezi în continuare liniştit, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Liniştea dispare instantaneu în momentul în care constaţi că peisajul este schimbat, că orizontul este altul, unul mai larg. Te întrebi, e adevărat, dacă eşti pe drumul cel bun, dacă destinaţia îţi va conveni, şi te uiţi îngrijorat să vezi dacă ai energia necesară pentru a-ţi asigura atingerea acesteia.  Te afli într-o lume nouă, cu reguli noi de circulaţie, cu şosele marcate diferit, cu sensuri noi.
       Întrebarea pe care ajungi să ţi-o pui după un timp în care rulezi pe noile şosele, este dacă vei continua să urmezi această nouă cale, sau ar fi mai bine să te întorci din drum, şi să cauţi să găseşti drumul vechi atât de familiar. Te întorci la lucrurile pe care le ştii atât de bine încât ţi-au intrat în sânge, sau continui pe noul drum, mânat de senzaţiile noi pe care le încerci pe parcurs?
       Viaţa ne oferă astfel de momente de impact, după care stăm perplecşi şi contemplăm noile perspective ce ni se oferă, miraţi parcă de faptul că, mergând atâta vreme pe calea noastră atât de cunoscută, realizăm că există şi altceva în jurul nostru. Ceva atât de nou pentru noi, încât simţim că merită explorat, chiar dacă asta ar însemna să ne rupem de vechile obiceiuri şi tabieturi atât de familiare.
        Tentaţia de a urma noua cale este cu atât mai ciudată cu cât observăm uimirea celor din jur, miraţi de schimbările apărute brusc în viaţa noastră. Încercăm să nu-i ascultăm când ne dau sfaturi care ni se par că ne-ar întoarce din drum, ne irită câteodată cu grija lor excesivă, deşi realizăm că o fac din dragoste pentru noi, poate şi din teama de a nu ne pierde. Însă orizonturile proaspăt deschise în faţa noastră ne atrag , deşi nu pricepem de ce, şi dacă va fi mai bine pe noul drum. Voci diferite ne îndeamnă să mergem în continuare pe noua cale, alte voci ne cheamă înapoi oferindu-ne confortul unei rutine stabilite de ani şi ani.
        Întrebarea care se pune este: ce facem? Ascultăm inima, care ne îndeamnă să explorăm, să găsim noi teritorii necunoscute, sau cedăm în faţa provocărilor şi acceptăm liniştea tărâmurilor familiare, resemnându-ne cu ideea că acesta este lucrul cel mai simplu şi mai comod?
                                          (c)deviantart.com

Un comentariu:

  1. Multi dintre noi, nici macar nu observa aceste momente de impact! Ce bine ce ele vin in viata noastra, dar mai mult, ce bine ca le vedem si le dam curs!
    Continua....

    RăspundețiȘtergere

Toate comentariile sunt publicate după moderare.