DEŞTEPTARE

   Am simţit o mână pe umăr, m-am întors, dar n-am văzut pe nimeni. Am dat să plec, însă o voce caldă m-a oprit:

- Băiete, ascultă-mă puţin! Cred că e momentul să te trezeşti! Dormi de ceva vreme, şi nu îţi face bine!

- Dar, cine eşti? De ce nu te văd?

- Ei, şi tu acum! Abia ai deschis ochii şi vrei să vezi totul ?! Priveşte în jurul tău! Vezi câmpiile inverzite? Lanurile de grâu unduindu-se sub soarele ăsta cald de vară, norii ăştia pufoşi ca nişte boţuri de frişcă, pomii plini de fructe coapte, pădurile umbroase? Vezi apele, care din izvor molatec se prefac în pâraie repezi, pentru ca apoi să se aştearnă lin la drum spre mări şi oceane, pentru a se întoarce din nou la munte din norii de frişcă? Vezi florile acestea minunate, cu mirosuri ameţitoare, ce se aştern în faţa ta de la câmpie până pe coastele semeţe ale munţilor înalţi acoperiţi de cuşme de zăpadă?

- Le văd, dar ce-i cu ele?  Nu pricep.

- Dacă ţi-aş spune că toate le-am făcut pentru tine, să te bucuri de ele, ce-ai spune? Dar stai, nu răspunde, trebuie să-ţi mai spun ceva! Nu eşti singurul care se poate bucura de ele, ca tine mai sunt miliarde de semeni de-ai tăi, atât doar că pe tine te-am văzut cu ochii închişi şi trebuia să te trezesc. Prea dormeai un somn adânc, fără să te bucuri de toate astea...

- Dar eu...

- Şşş, taci. Ştiu că nu mă vezi, însă uită-te în jur. Sunt pretutindeni, dacă ai deschide cu adevărat ochii m-ai vedea în toate, dar mai ales m-ai vedea în tine şi cu tine mereu. Ştii, tu eşti făcut după chipul şi asemănarea mea.

- Cum??

- Da, şi mă doare să te văd cum lâncezeşti, în loc să te ridici si să păşeşti demn prin lumea asta pe care ţi-am pus-o în faţă. Scoală, scutură-ţi hainele, spală-te pe faţă şi mergi pe calea ta. Eu voi fi cu tine, dacă te vei împiedica te voi ajuta să te ridici, dacă te vei bucura mă voi bucura şi eu cu tine. Însă ai grijă, calea să-ţi fie dreaptă, altfel căderea îţi va fi teribilă. Voi fi lângă tine însă te voi lăsa să te ridici singur, pentru a învăţa şi a nu repeta greşeala.

- Cred că ştiu cine...

- Ştii, sigur că ştii. Însă n-o spune acum, cunoaşte-mă mai întâi. Mergi pe calea ta, şi când vei fi pregătit doar cheamă-mă şi voi veni.

   Cred că fiecare dintre noi are măcar o dată în viaţă parte de acest dialog. Chiar dacă uneori ne este greu s-o recunoastem, de teamă să nu dovedim o oarecare "slăbiciune", sau de teama de a nu fi priviţi chiorâş de către cei din jur, într-o lume de suflete tot mai sărace, o lume plină de singurătăţi.