IMAGINAŢIE (SAU LIPSA EI)

     De ceva vreme, mă lovesc de această problemă: lipsa imaginaţiei. La un moment dat credeam chiar că a secat călimara. Ori de câte ori mă aşezam în faţa computerului cu gândul să mai "pun ceva pe foaie" parcă mi se golea mintea. O situaţie defel plăcută, mai ales că în toată această perioadă nu sufeream de lipsa gândurilor. O furtună de idei diferite îmi străbătea mintea şi ziua şi noaptea, tulburându-mi adeseori somnul.

     Întrebări diferite, majoritatea începând cu "De ce...", la care dacă găseam răspuns se iveau precum ciupercile după ploaie alte şi alte întrebări. Temeri diverse, derivate din aceleaşi întrebări, veneau apoi să-mi pună la încercare creierul şi inima. Gânduri frumoase se iţeau timide dintre toate bălăriile din capul meu şi-mi înseninau momente ale zilei, aducând cu ele şi razele luminoase ale speranţei. Din pricina acestora am ajuns să alternez foarte uşor pacea din suflet cu deznădejdea, liniştea cu răzvrătirea, momentele de certitudini cu incertitudinile, somnul cu nesomnul.

        În toată această furtună am învăţat că nimic nu se întâmplă fără un rost, am fost capabil să mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce am, pentru Oamenii pe care i-a adus în viaţa mea, unii dintre ei fiind în jurul meu de ceva vreme şi doar acum au fost împinşi oarecum în faţă, în luminile rampei, sau poate, mai ştii, abia acum am deschis eu cu adevărat ochii. Alţii au apărut lângă mine venind din locuri sau timpuri îndepărtate. Am regăsit prieteni, sau mi-am făcut prieteni noi. Am făcut paşi înainte, chiar şi prin această furtună, găsind mai mereu sprijin în preajma mea.

      Chiar dacă ştiu sigur că n-a trecut furtuna, am învăţat că atâta vreme cât nu o înfrunţi singur ai toate şansele să ieşi din ea un om mai bun, mai puternic, şi că, la urma urmei toţi trecem prin câte o furtună, mai intensă sau mai liniştită, iar această furtună poartă un nume atât de simplu: VIAŢĂ.

         Aşa că iertaţi vă rog lipsa mea de imaginaţie, şi fiţi împreună cu mine călători prin furtună.