vineri, 31 octombrie 2014

TUPEUL CA FORŢĂ MOTRICE.

România anului 2014, la 25 de ani de la schimbarea unei dictaturi cu o altă dictatură. Te uiţi în jur şi constaţi că toată teoria învăţată nu se poate aplica în realitate. De la ştiinţe politice la legile fizicii, toate sunt cum nu ar trebui să fie. Parcă toată ţara a fost pusă cu susul în jos şi te uiţi buimac cum albul devine negru iar binele este dintr-o dată rău.

La un moment dat se vorbea de dictatura bunului simţ. Se vorbea doar, pentru că de la vorbă la faptă e cale lungă şi nu-i aşa că e mult mai uşor să vorbeşti? De ani de zile trăim din vorbe, din promisiuni făcute de la cei mai mici la cei mai mari conducători fie ei de firme sau politici. Am tot auzit: "acum ştim că o duceţi rău, dar răbdaţi încă puţin că va fi bine şi pentru voi" şi încă aşteptăm...

Însă nu cinstea şi dreptatea sunt la putere în România noastră dragă ci tupeul. Ai tupeu? Eşti rezolvat! Poţi accede în funcţii de conducere iar nivelul acestora depinde de măsura tupeului tău. Poţi rezolva orice diferend sau problemă doar pe bază de tupeu aplicat la maximum. Cu cât strigi mai tare cu atât argumentele tale capătă mai multă putere de convingere, fie ele adevărate sau nu.

Nonvaloarea surclasează tot mai des valoarea doar prin completare cu doza suficientă de tupeu. Iar cum proverbul spune: " Cel mai deştept cedează" constatăm o invazie a tupeiştilor în fruntea a tot ce înseamnă viaţă politică, economică, ştiinţifică, artistică şi publică. Ţoape cu două clase şi papiţoi inculţi abordează înfoiaţi de importanţa autoimpusă subiecte de care până şi un profesor universitar s-ar apropia cu sfiala dată de un domeniu nu pe deplin stăpânit.

Şi atunci ai trei variante: Să-l invoci eminescian pe Ţepeş vodă (însă ştim că e mort deci varianta asta cade), să aştepţi intervenţie divină(este ok, dar poate dura) sau să faci ceva. Şi cel mai bun mod de a începe să acţionezi este să ignori tupeul şi să creşti în domeniul tău astfel încât să creezi în jurul tău o oază de normalitate care să atragă şi alţi doritori de normal. Aşa poate fi creată avalanşa care să cureţe lumea de plaga tupeului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Toate comentariile sunt publicate după moderare.