Ce uşor îţi este, atunci când eşti copil, să rosteşti cele două cuvinte. Nimic nu ţi se pare mai firesc, decât să spui celor dragi, privindu-i în ochi, fără teamă, simplu: "te iubesc". Normal, sunt ai tăi, îi cunoşti de când ai deschis ochii, au fost mereu lângă tine, cu tine.
Cât de greu devine mai târziu, mai ales dacă îţi strigi în deşert primul "te iubesc" adolescentin. Ţi se par două cuvinte irosite, pârjolite de arşiţa pustiului, împreună cu o parte din inima ta. Te fereşti mai apoi să le mai pronunţi, chiar dacă inima, bătând din nou înflăcărat, ţi-o cere. Frica de a nu fi rănit ridică o colivie în jurul acestor vorbe, şi ai nevoie de cineva special, care să vină cu cheia şi să le elibereze. Teama e cu atât mai mare cu cât, de foarte multe ori cele două cuvinte sunt folosite prea uşor de către unii, ca un paşaport pentru accesul facil în viaţa ta, în inima ta.
Însă, când împotriva tuturor temerilor, găseşti în tine puterea de a rosti clar şi răspicat "TE IUBESC!", în acele momente poţi fi sigur, atât tu, cât si destinatarul lor, că ele capătă valoare infinită, şi că trebuie să faceţi totul ca acea valoare să nu se demonetizeze, iar flacăra iubirii să nu se stingă, chiar dacă, cu timpul, mai scade din intensitate.
P.S. Există, îmi veţi spune, o iubire care nu se devalorizează, care nu dispare, şi care nu îţi va fi înşelată niciodată. Este adevărat, însă şi în privinţa ei avem în viaţă momentele noastre, mai lungi sau mai scurte de tăcere, chiar dacă în adâncul sufletului ştim că ea există.
© Trupa Taxi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Toate comentariile sunt publicate după moderare.