miercuri, 5 septembrie 2012
Eu
IAR ĂSTA SUNT EU
Un nebun alergând cu o floare în mână
Pe străzi ce duc lăturalnic spre gară,
Ce-ajunge mereu după ce trenu-a plecat
Şi peronul e gol, si durerea-l omoară.
Un nebun ce-a crezut că-i destul să iubeşti,
Şi-ai să poţi să aduci trenul iar la peron,
Ce-a simţit că-i destul doar o dat' să greşeşti
Ca s-ajungi iar prin viaţă umil pieton.
Un nebun ce-a simţit că iubirea-i o moară,
Ce macină suflete de muritori.
Puţini ea ridică, prea mulţi ea doboară,
Şi mult prea puţini pot fi-nvingători.
(c) 1993 Leucuta Vlad Valerian
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Dupa aproape 20 de ani imi mai aduc aminte de poezia si fata pentru care ai scris-o.Mi-ai aratat poezia in ideea de a pune versurile pe portativ. Nu s-a concretizat acest lucru. Dar, niciodata nu e prea tarziu
RăspundețiȘtergere